Timpul le rezolva pe toate, si lucrul acesta, sincer, ma copleseste.Nu imi place. S-au intamplat atat de multe lucruri in ultimii ani, si nici nu mi-am dat seama.De fapt, cine si-a dat , oare seama?
A trecut timpul si sunt singura, nu am nici un frate, si e putin cam tarziu pentru a mai avea unul.Nu ma pot increde in oameni, acum, dupa cate am auzit in ultimul timp. In zilele noastre, nici nu stiu daca mai exista prietenie adevarata.
A trecut timpul si am crescut.Am dat intr-o zi peste niste poze de cand aveam 5 -6 ani, mi-am casit jurnalul de la 7 ani, si pe cel de la 8 ani, dupa aceea mi-am gasit o culegere de matematica de la 9 ani, si , din nou, niste fotografii de la aniversarea mea de 10 ani....si m-a apucat melancolia, pentru ca timpul trece, atat, atat de repede , si avem marturie in amintirile ,de care , cu timpul nu ne vom mai aminti.
Eram cel mai indraznet copil, aveam incredere in mine , imi puneam cate 5 perechi de sosete in picioare pentru ca pantofii cu toc ai mamei sa imi fie buni,si radeaaaam, toata ziua.Acum, insa nu as mai putea sa fac asa ceva.Timpul ,m-a facut sa cunosc oameni noi, care mi-au dat complexe,si complexele m-au inchis in mine , am inceput sa nu mai vorbesc atat de mult, sa nu mai rad mereu, m-am maturizat.
Mi-e groaaznic de dor de mine micuta, micuta .Inca, nu ma pot obisnui cu ideea ca nu voi mai fi asa.Singura mea grija de atunci era sa am grija sa nu sa incalceasca parul papusilor mele, acum principala mea grija este sa nu mai fiu asa vulnerabila, sensibila, peste catva timp , voi avea alte griji , si voi fi altfel...Ma voi putea juca doar in sufletul meu, cu gandurile mele si , poate sa privesc fericita jocul picaturilor de ploaie cu frunzele verzi , pline de viata ale verii, dar care, peste catva timp, va deveni toamna...
